Exodul europenilor. Aproximativ un milion de muncitori calificați plănuiesc să părăsească Marea Britanie, după Brexit

Exodul europenilor. Aproximativ un milion de muncitori calificați plănuiesc să părăsească Marea Britanie, după Brexit
Publicat: 28/08/2017, 23:27
Actualizat: 29/08/2017, 11:55

Studiul internațional, la care au participat 2.000 de cetățeni ai Blocului comunitar ce lucrează în Marea Britanie și 1.000 de cetățeni britanici din zece state ce vor suplini cel mai probabil clasa muncitoare a UE, a determinat de asemenea că 50% dintre persoane se simt mai puțin binevenite după referendumul în privința Brexit.

Studiul a constatat de asemenea că 55% dintre doctoranzi și 49% dintre cei cu post-doctorate au decis deja părăsirea statului britanic după Brexit sau iau în considerare acest lucru.

Karen Briggs, director al departamentului privind Brexit din cadrul companiei de consultanță KPMG, ce a condus studiul a declarat: „Cercetarea noastră subliniază cât de importante vor fi acțiunile angajaților în cazul în care Marea Britanie va evita un exod al persoanelor cu înalte calificări. Deși jumătate dintre persoanele din UE ce locuiesc în Marea Britanie plănuiesc să rămână în continuare pe teritoriul britanic, ceea ce decid și celelalte persoane din Blocul comunitar este incert”.

„Pentru a contracara aceasta ne așteptăm să observăm creșterea competivității între angajați în anii ce urmează, iar numeroase firme vor încerca să suplimenteze forța de muncă cu roboți și automatizări”, a adăugat aceasta.

Punam Birly, director al departamentului pentru Angajare și Imigrare de la KPMG, a afirmat că studiul indică faptul că puțini angajatori întreprind suficiente lucruri pentru a-și susține angajații din UE, fapt ce vulnerabilizează Marea Britanie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Legea pensiilor 2024. Reguli la acordarea drepturilor pentru urmași
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Parcursul și influențele care i-au modelat cariera lui Alex Mica, artistul care a făcut...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...